miercuri, 29 mai 2013

Faţa te tradeaza: ce spune chipul tau despre stilul de viaţa?

De la nuanţa tenului şi forma feţei, până la petele din ochi şi aspectul buzelor, chipul este o „hartă” pe care se înscriu limpede efectele modului de viaţă al fiecăruia. Privind faţa unui om, un medic bun poate obţine, dintr-o singură aruncătură de ochi, o bogăţie de informaţii - indicii asupra stării de sănătate a pacientului său. Dar şi pentru fiecare dintre noi, propria faţă poate spune multe, ne poate ajuta să înţelegem ce facem bine, ce facem rău şi cum putem îndrepta lucrurile.
„Pot spune multe despre stilul de viaţă al cuiva privindu-i faţa, inclusiv ce mănâncă de obicei şi cât de mult bea sau fumează”, spune dr. Tabi Leslie, dermatolog şi purtător de cuvânt al British Skin Foundation. Dar şi nivelul de activitate fizică, sub forma activităţilor sportive, îşi pune amprenta asupra feţei, ca şi somnul, soarele, computerul... Iată, mai jos, o listă de semne grăitoare prin care faţa şi zonele din jur ne comunică - sau ne avertizează - că ar trebui să luăm unele măsuri. Unele dintre informaţii pot părea, la prima vedere, contradictorii. Trebuie să facem exerciţii fizice sau nu facem? Să stăm la soare sau nu? La o a doua privire, se vede bine că, în toate recomandările specialiştilor, principiul-cheie este moderaţia. Sau, cum se zice, tot ce este „prea” strică. Evident, dacă schimbărle în stilul de viaţă nu dau rezultate, dacă problemele persistă sau se agravează, trebuie neapărat consultat medicul.