Se afișează postările cu eticheta A fi parinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta A fi parinte. Afișați toate postările

marți, 29 ianuarie 2013

Nu subestimaţi bebeluşii: ce ştiu ei şi noi nu

Copilăria este acea perioadă din viaţă care stă la baza condiţiei umane. Cu toate acestea, întotdeauna ea este urmată de un fel de amnezie, întreruptă doar de câteva amintiri vagi apărute ca din senin de-a lungul vieţii. Tocmai pentru că nu putem vorbi şi nu putem explica prea bine ce simţim în fragedă copilărie, această perioadă este şi cea mai misterioasă din punct de vedere ştiinţific, şi nu numai.


Copilăria timpurie este pe cât de familiară, pe atât de misterioasă. Cu toţii am fost copii cândva şi mare parte dintre noi am petrecut ceva timp purtând discuţii cu copiii. Cu toate acestea, ne este imposibil să ne amintim ce simţeam înainte să împlinim 5-6 ani. 
„Copiii şi adulţii reprezintă forme diferite ale unui Hommo sapiens”, scrie  Alison Gopnik în cartea sa „The Pilosophical Baby” care ne face un rezumat al celor mai recente descoperiri din domeniul ştiinţelor cognitive cu privire la minţile copiilor. 

duminică, 5 august 2012

Bataia este sfanta..?

Pedepsele fizice duc la reducerea inteligenţei emoţionale a copiilor

Un nou studiu susţine că lovirea copiilor duce la reducerea inteligenţei lor emoţionale şi la transformarea comportamentului acestora într-unul antisocial.
Cercetătorii au descoperit că bătaia, folosită în locul pedepselor non-fizice, reduce abilitatea de funcţionare executivă a copiilor, cea care ne permite să gândim pe moment şi să ne modificăm comportamentul atunci când este necesar.
Continuarea adoptării unor pedepse corporale ar putea duce la scăderea gradului de disciplină prezentat de copiii supuşi acestui tratament şi la înrăutăţirea comportamentului acestora. În timp ce se vor comforma regulilor pe termen scurt, pentru a nu fi bătuţi, pe termen lung, aceştia nu vor înţelege motivul pentru care trebuie respectate normele şi nu le vor mai lua în considerare.

marți, 8 mai 2012