Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic. Sau poate Paradisul pierdut? Sau este in realitate adevarata locatie a Atlantidei? Sau poate micii omuleti verzi nu vin din spatiu cum credem noi, ci chiar din centrul Pamantului, unde isi au baza pentru farfuriile lor zburatoare. In acest caz, ar trebui sa ne scoatem palaria in fata lor si sa-i numim “intraterestri”…Cat este adevar si cat este fictiune?
Variatii pe o tema data
Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida,ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste "porti" au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: "Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. "Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului."
Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea "Fantoma Polilor", in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de "poli" se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata "O calatorie catre interiorul Pamantului", in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: "Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru". Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un "vizionar" care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: " Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este". Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii '40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.
Adolf Hitler si mirajul Pamantului Gol
In 1913, Rudolf Glauer infiinteaza societatea Thule, la care adera de-a lugul timpului numeroase societati secrete politico-militare. Mixul mitologic pe care acesta l-a tesut in jurul societatii sale a atras o multime de germani, vrajiti de ipoteza unui taram ascuns de unde izvoreste intelepciunea lumii si puritatea. In concluzie, Thule fusese populata de fiinte magice, initiate de extraterestri, iar descendentii lor nu erau nimeni altii decat arienii. Cei mai puri descendenti ai acestora erau, evident, germanii, iar menirea lor era sa mosteneasca puterea stramosilor si sa se foloseasca de cunostintele lor avansate. Atat de convinsi erau germanii de autenticitatea radacinilor lor, incat unul dintre teoreticienii partidului nazist, Alfred Rosenberg, avea sa declare in 1946: "Totul a plecat de la aceasta societate. Invatatura secreta pe care am primit-o acolo ne-a ajutat si mai bine decat diviziile noastre de SA si SS sa cucerim puterea. Fondatorii Societatii Thule erau niste veritabili magicieni". Dogma acestei societati avea sa fie baza miscarii Pamantului Gol in Germania, initiata de aviatorul Peter Bender. In opinia acestuia, Pamantul nu avea fata externa, deoarece era o gaura intr-un Univers stancos care se intinde la infinit.
Desi pare greu de crezut, imposibilitatea acestei fantezii este direct proportionala cu adeptii ei, printre care se numarau si ofiteri superiori din aviatie si marina. Nu a durat mult pana ca insusi Hitler sa imbratiseze ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. In ideea ca ideile lui Bender erau adevarate, atunci germanii ar fi putut spiona armata britanica fara ca aceasta sa aiba habar. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Daca Pamantul ar fi fost concav, atunci reflectarea undelor radar ce se propaga in linie dreapta vor furniza imagini ale unor puncte indepartate situate pe fata interna. Acesta era planul militarilor pentru a afla pozitia inamicilor. Nu mai este nevoie sa spunem ca acest lucru nu s-a intamplat decat in imaginatia lor. Dezvoltata pe fondul instabilitatii si insecuritatii proprii Germaniei acelor timpuri, situarea inauntrul unui Pamant Gol mai avea si un alt efect psihologic, dupa cum subliniaza Jacques Bergier si Louis Pauwels: "Teoria Pamantului Gol pe dinauntru dadea fiintei umane senzatia de-a fi infasurata, inchisa, protejata ca un fetus in pantecul mamei". Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, prin urmare s-au convins ca acesta nu s-a sinucis ci ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.
Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multor aventurieri. Unul dintre ei a mers mai departe cu aceasta cercetare. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea "Pamantul Gol", dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Asa sa fie oare?
Mistificarea lui Byrd
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept "Pamantul Misterului Vesnic" si a notat: "As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut". Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie.
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.
Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.
De ce nu poate fi Pamantul gol in interior - fapte stiintifice
Intr-un articol al publicatiei The New Scientist, oamenii de stiinta sunt invitati sa isi ofere parerea de experti asupra acestei chestiuni. Acestia sunt de acord asupra faptului ca in cazul in care Pamantul ar fi gol, omenirea ar fi in pericol de sufocare, sete, seceta, foamete, inghet si in final, scufundare. Chiar in aceasta ordine. Un Pamant gol nu ar avea suficienta masa pentru a sustine existenta atmosferei prin forta gravitatiei, iar apa de la suprafata s-ar evapora. De asemenea, nu ar exista campul magnetic, generat de nucleul din fier lichid al Pamantului. Busolele nu ar functiona, iar anumite pasari migratoare ar fi total debusolate in ceea ce priveste orientarea. Insa asta ar fi cea mai mica grija. In lipsa unei atmosfere, radiatiile din spatiu nu ar mai intampina nicio bariera, iar viata pe Pamant nu ar fi avut nicio sansa. Nu ar exista niciun fel de activitate vulcanica si nici urma de lava. Si mai ales, un Pamant Gol ar avea o masa de 5 x 1022 de kilograme, ceea ce inseamna doar o mica parte din masa sa reala.
Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, "Calatorie catre centrul Pamantului".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu