Împăratul tuturor bolilor: scurtă istorie a cancerului - II

Tratamente

După al Doilea Război Mondial, descoperirile din domeniul medicinei au continuat să evolueze cu o repeziciune cu care nu o mai făcuseră niciodată.  Datorită industrializării, companiile farmaceutice au adus la îndemâna publicului o multitudine de produse, astfel încât, aproape orice boală putea fi trată. Consecinţa acestei dezvoltări explozive a farmaceuticelor a fost extinderea duratei de viaţă de la 47 la 68 de ani, în doar o jumătate de secol. Cu toate acestea, din punct de vedere ştiinţific războiul era dezastruos de prematur. În anii ‘70, omul ajunsese deja pe Lună, însă nu reuşise să formeze o ştiinţă a cancerului, încă. La acea vreme, oamenii de ştiinţă nu înţelegeau cum ajung celulele să fie maligne.  

Chimioterapia.      Primul pacient vindecat de cancer metastazic s-a înregistrat în 1956, când Metotrexatul, medicament utilizat azi în chimioterapie, a fost folosit pentru tratarea unei tumori rare numite coriocarcinom. În următorii ani, experimentele au demonstrat că acest medicament poate fi utilizat şi pentru tratarea altor cancere. Această reuşită i se datorează lui Sidney Farber, un patolog pediatru, din Boston, care demonstrează că aminopterina, un compus relaţionat cu acidul folic (vitamina B9) produce remisia leucemiei la copii. Ulterior tratamentul utilizat de Farber a devenit predecesorul metotrexatului.

Astfel, ia naştere era chimioterapiei, „o viziune sanitară a iadului”, aşa cum o numeşte Siddhartha Mukherjee, autorul cărţii The Emperor of All Maladies. Toate marile publicaţii din lume încep să publice studii despre cancer. În librării rafturile sunt ocupate de cărţi de oncologie şi nici cinematografia nu ocoleşte acest subiect.

Pentru tratarea prin chimioterapie, pacienţii erau închişi în saloane, un fel de închisori în care nimeni nu avea voie să pronunţe cuvântul „cancer”.

De asemenea, toate  gemurile încăperilor erau dotate cu plase de sârmă, în încercarea de a-i împiedica pe suferinzi, care aveau un ten de culoare portocalie (din cauza tratamentului ce li se administra), să se sinucidă. 

Intervenţiile chirurgicale

În anii ‘70, studiile clinice moderne au demonstrat că intervenţiile chirurgicale pot fi eficiente pentru înlăturarea cancerului de sân. Astăzi mastectomia radicală (implică extirparea muşchilor pectorali şi ganglionii limfatici din axile), se efectuează foarte rar, iar mastectomia radicală modificată (în care se păstrează ambii sau măcar unul din muşchii pectorali) este şi ea întâlnită mult mai rar decât în trecut.  

În ultimii ani ai secolului XX, chirurgii dezvoltă tot mai multe tehnici revoluţionare cu ajutorul cărora reuşesc să extragă cât mai puţin ţesut sănătos în timpul intervenţiilor de înlăturare a cancerului. Aşa cum s-a evoluat de la mastectomie, la tumorectomie, progresele s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte îndepărtarea tumorilor osoase şi a celor localizate în ţesuturi moi, precum cele din membre, fără a fi nevoie de amputare. Aceste progrese au depins nu numai de o bună înţelegere a cancerului şi de apariţia unor instrumente chirurgicale potrivite, ci şi de combinarea operaţiilor cu tratamente de chimioterapie sau radiaţii. 

Până în ultimele decenii ale secolului trecut, în multe cazuri, diagnosticarea cancerului necesita deschiderea pacientului, astfel încât chirurgul să poată preleva mostre de ţesut. Din fericire, spre sfârşitul anilor 70’ încep să se folosească tehnici speciale pentru diagnosticare, precum ecografia, tomografia, tehnicile prin rezonanţă magnetică şi tomografia prin emisie de pozitroni. 

Tratamente hormonale

O altă descoperire, de data aceasta una a secolului al XIX-lea, a pus bazele pentru o metodă modernă utilizată în tratarea şi prevenirea cancerului de sân. În 1878, Thomas Beatson, absolvent al Universităţii din Edinburgh, a descoperit că sânii femelelor de iepure nu mai produc lapte după îndepărtarea ovarelor. Analizând mai bine fenomenul el a observat că ovarectomia vine în ajutorul celor care suferă de cancer la sân şi că hormonul feminin, estrogenul, joacă un rol foarte important în apariţia cancerului de acest tip. Astfel, studiile sale au reprezentat piatra de temelie pentru crearea terapiei hormonale. 

La o jumătate de secol după descoperirea lui Beatson, Charles Huggins, urolog de la Universitatea din chicago a observat că extirparea testiculelor induce o regresie dramatică a cancerului de prostată metastatic. La scurt timp după aceea, s-a hotărât că acest tip de cancer poate fi oprit cu ajutorul tratamentelor care blochează producţia de hormoni. 

Radiaţiile 

În 1895, Wilhelm Conrad Roentgen, anunţă descoperirea emisiilor unor radiaţii penetrante pe care le numeşte radiaţii X. La nivel mondial, toată lumea se declară încântată de reuşita fizicianului german şi în doar câteva luni, radiaţiile X încep să fie utilizate pentru diagnosticarea pacienţilor, pentru ca apoi, peste 3 ani ele să fie utilizate în tratarea cancerului. La început terapia prin radiaţii utiliza radiu şi maşini pentru diagnosticare cu joasă tensiune care creşteau şansele de supravieţuire ale pacienţilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când medicii şi-au dat seama că radiaţiile au şi o parte întunecată, căci în cantităţi mari ele pot favoriza apariţia cancerului. 

Cu timpul, metodele şi aparatele utilizate în terapia prin radiaţii au devenit din ce în ce mai bune. Astăzi, dozajul radiaţiilor se face foarte precis, astfel încât ele să distrugă doar ţesutul canceros, nu şi pe cel sănătos. 

O mai bună înţelegere a biologiei celulelor canceroase a dus la dezvoltarea unor agenţi biologici capabili să mimeze unele semnale naturale pe care corpul le foloseşte cu scopul de a controla creşterea celulelor. Studiile clinice au început, unul câte unul, să susţină tratamentul anticancer numit bioterapie sau imunoterapie. Acum, unii dintre aceşti agenţi biologici, care apar în mod natural în corp, pot fi realizaţi şi în laborator. Fiind administraţi bolnavilor de cancer, agenţii biologici influenţează răspunsul imunitar natural pentru a ataca celulele canceroase. 

În ciuda acestei multitudini de tratamente, nu toate tipurile de cancer reacţionează la fel şi nu toate terapiile dau rezultate. Din acest motiv, în ultimul timp, medicina personalizată încearcă să găsească combinaţiile de tratamente utile fiecărui individ în parte. Desigur, procedura este pe cât de inedită, pe atât de costisitoare. Ea presupune prelevarea ţesutului canceros de la pacient şi implantarea sa într-o serie de şoareci, pe care se realizează teste cu scopul de a afla ce tratament reacţionează mai bine împotriva tipului respectiv de cancer. 

Acum, un grup de companii farmaceutice crede că secretul pentru învingerea cancerului s-ar putea afla chiar printre aceste studii deja realizate. În acest sens ele militează pentru împărtăşirea datelor reieşite în urma studiilor, cu scopul de a îmbunătăţi rata de succes a terapiilor anticancer. Denumit DataSphare, proiectul vizează să creeze un depozit de informaţii prelevate în urma studiilor realizate de companii şi universităţi asupra cancerului. 

Cu toate că, de mii de ani nimeni nu a găsit o cale de a pune capăt acestei boli malefice, trebuie să ne gândim că toate aceste descoperiri şi tratamente anticancer au în spatele lor o muncă titanică, mii de cercetări, de rapoarte şi de studii clinice. 

Pentru a ne putea da seama de paşii uriaşi pe care i-a făcut medicina în ultimele secole, putem face un mic exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă regina persană, Atossa, care a trăit în jurul anului 500 î.Hr şi care a suferit de cancer la sân, ar fi putut să călătorească în timp, secol după secol. La două sute de ani după ce ea i-a poruncit unui sclav grec, numit Democedes, să îi extirpe tumoarea, sub forma a ceea ce pare una din cele mai primitive mastectomii,  Atossa ar afla că Hipocrate are un nume pentru boala ei şi că acela este karkinos.  Peste o altă mie de ani, ea ar putea suferi o altă intervenţie prin care i se înlătură tumoarea, dar care nu ar fi destul de bună încăt să împiedice reapariţia ei. În 1778, la clinica lui John Hunter, regina ar afla că operaţiile de  extirpare a tumorilor se realizează numai dacă boala este în stadiu incipient. Pe măsură ce înaintează spre secolul al XIX-lea, Atossa are o nouă şansă să scape de boală. Noua operaţie pare mult mai periculoasă, căci este vorba de o mastectomie radicală, dar şi mult mai promiţătoare. La începutul anilor 1900, boala ei ar putea fi tratată numai prin terapie cu raze X, pentru ca 50 de ani mai târziu, o altă generaţie de medici să combine două strategii: mastectomie simplă şi radiaţii. În anii ‘70 boala reginei are şanse să dispară şi pentru prima dată există speranţa că ea nu va mai recidiva. În sfârşit, în secolul XXI, Atossa are posibilitatea de a nu se expune la tratamente toxice fără a şti sigur dacă ele îi sunt sau nu benefice. Pentru prima dată, ea poate, mai întâi, să încerce terapiile pe şoareci avatar. 

Deşi nu se poate să realizăm comparaţii între tehnicile utilizate acum 2500 de ani şi cele din prezent, trebuie să subliniem faptul că, dacă Atossa ar fi trăit acum şi ar fi fost diagnosticată cu cancer la sân la vârsta de 40 de ani, ea ar fi putut să mai trăiască 15-20 de ani, multumită noilor tratamente. 

Sursa: descopera.ro