Bărba Albastră - tangențe feminine

În cele trei părți ale articolului "Bărba Albastră (I; II; III)- adevărată cronică a unei povestiri horror" am relatat despre eventualele "origini" ale vestitului personaj de poveste cu același nume a autorului francez Charles Perrault si istoria celui de la care se presupune ca s-ar fi inspirat acesta din urma, a maresalului francez Gilles de Rais.

În urmatoarele doua articole v-om vorbi despre cele mai teribile cazuri de crime în serie săvârșite de către două pesonaje feminine care au zguduit, prin cruzimea lor si lipsa totala de principii morale, o lume întreagă.

Desigur, "povestea" femeii-criminal care va urma nu este una complicata si la fel de intensa precum acea a lui Gilles de Rais. Aceasta nu se intersecteaza decat cu viata protagonistilor directi si nu se rasfrange asupra istoriei dar nici ca este influentata in nici un mod de oranduirea sociala si politica din acele timpuri precum se intampla in cazul nobilului francez. Insa, viata scurta si pe jumatate necunoscuta a personajului principal, a trezit si va trezi mereu la fel de multe indignari si curiozitati...

VADUVA NEAGRA SAU CASTELANA DIN BERKEREKUL

Berkerekul este o mica localitate aflata pe teritoriul fostei Yugoslavii binecunoscuta turistilor ce sunt in cautarea senzatiilor tari sau mai bine zis infioratoare.

Se povesteste ca la sfarsitul secolului XIX, in Bucuresti, in urma legaturii unui influent om de afaceri ungur si o frumoasa tanara cu radacini in randul nobilimii maghiare in Romania, se naste o fetita careea i s-a dat numele Vera. Mama ei se stinge din viata la doar cativa ani de la nasterea copilei iar tatal, ocupat cu desele calatorii de afaceri, se muta la Berkerekul, unde la varsta de 13 ani o inscrie pe Vera la o scoala de fete. Lipsa tatalui, dupa cum se presupune, ii creeaza fetei nevoia stringenta a unei prezente masculine, ceea ce va da start unei intregi serii de aventuri amoroase in care sunt implicati elevi, studenti dar si barbati casatoriti. De o frumusete rara mostenita de la mama sa, Vera ii cucerea cu o mare usurinta si nici macar influenta tatalui ei nu putea ascunde scandalurile starnite in urma aventurilor.

Chiar daca inca nu implinise varsta majoratului, fata se putea "mandri" cu un numar urias de amanti si aventuri care au scandalizat intrega societate. Dar, cunoscandu-l pe influentul bancher austriac Karl Schilk, se casatoreste cu acesta si devine o sotie atenta si foarte placuta, in special dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. Lucrurile, insa, se schimba peste numai cativa ani. Vera isi anunta cunoscutii ca sotul ei a parasit-o fara nici un motiv si fara sa lase explicatii. Zadarnice erau consolarile prietenilor care spuneau ca "varstnicul sot" se va intoarce intr-un sfarsit, femeia repeta incontinuu "Nu, el nu se va intoarce niciodata!". Nimeni nu a banuit in acel moment cata dreptate avea presupusa "victima a infidelitatii conjugale".

Dupa disparitia sotului ei, Vera a inceput sa poarte doliu, desi nimeni nu a dovedit moartea lui Karl Schilk. Terminata perioada de doliu impusa de canoanele societatii, tanara revine la viata sociala. In putin timp cunoaste un alt barbat, numele caruia avea sa ramana in istoria neagra a crimei, Joseph Renczi (extrem de bogat si chipes, foarte cunoscut in lumea mondena pentru numarul mare de amante) cu care tanara hotaraste sa se casatoreasca. Unicul impediment in a-si indeplini visele era fostul ei sot, Karl Schilk. Vera declara atunci politiei ca acesta a murit in urma unui accident de automobile in Bucuresti. Autoritatile dau crezare acestei povesti, cu atat mai mult cu cat era vorba de o familie respectabila, si intocmesc actele de deces. Casatoria cu Joseph Renczi putea fi inregistrata.

La scurt timp dupa incheierea casniciei, Joseph, obisnuit cu vechile sale obiceiuri, incepe sa-si insele cu frenezie tanara sotie. Zvonurile ajung si la urechile Verei, iar accesele ei de furie si amenintarile cu moartea devin un lucru normal pentru apropiatii cuplului. Tanarul sot nu a dat importanta cerintelor sotiei si, in scurt timp, necatand la constitutia sa robusta, el este lovit de o boala misterioasa si nu se mai poate ridica din pat. Sotia il ingrijeste cu un devotament exemplar si nimeni nu si-a putut inchipui ca anume ea a fost cauza maladiei acestuia. In mod ciudat, nici disparitia barbatului la doar cateva luni dupa ce s-a imbolnavit, nu a trezit suspiciuni autoritatilor locale, iar frumoasa castelana a fost lasata din nou in pace.

Precum si in cazul cu disparitia primului sau sot, Vera Renczi incepe sa poarte doliu desi nimeni nu avea cunostinta de moartea barbatului ei.  Dar, de data aceasta, nu a mai respectat perioada impusa de traditii ci a gasit repede alinare in tumultuoasa viata nocturna a Vienei.  Petrecerile excesive din centru imperiului Austro-Ungar se transforma deseori in orgii care o au in centru lor pe frumoasa castelana din Berkerekul. Insotita deseori de o ceata intreaga de admiratori, aceasta se retrage din cand in cand cu cate unul dintre ei la conacul sarbesc. In mai putin de 10 ani, peste 30 de barbati trec pragul fara a se mai intoarce vreodata. Dar era vorba de straini, despre care autoritatile nu aveau nici o informatie iar disparitia lor, de cele mai multe ori, trecea neobservata. Toata lumea cunostea moravuarile Verei dar cel mai trist lucru este, ca nimeni nu a observat ca in acel tumult de barbati care intrau in conacul tinerei fara a mai putea iesi, disparuse si baiatul ei de 10 ani, Lorenzo.

Doamna Renczi isi alegea cu multa prudenta victimele, insa, a facut o mare greseala indragostindu-se de un anume Milorad, un bancher sarb, casatorit si mai in varsta cu circa 20 de ani decat ea. Ca sa-si justifice absenta prelungita, bancherul ii spunea sotiei ca pleaca in calatorii de afaceri dar, vazand ca zilele treceau fara ca acesta sa dea semne de viata, banuielile infloresc in capul femeii care afla cu usurinta de relatia celor doi si cere jandarmeriei sa inceapa o ancheta. Mare a fost mirarea jandarmilor atunci cand la prima lor vizita la conacul de la Berkerekul, doamna Renczi i-a intampinat cu fraza: "Stiam ca veti veni sa ma vizitati, domnilor!". Mai mult decat atat, ea nu numai ca nu neaga legatura cu Milorad ci mai da si o declaratie in scris precum ca acesta i-a fost amant in ultimele luni dar, precizeaza Vera, relatia a fost intrerupta imediat ce a aflat ca acesta este casatorit. Femeea incearca deasemeni sa le insufle oamenilor legii ca, probabil, Milorad ar fi comis un act necugetat in urma despartirii. Puternic intimidati, jandarmii parasesc conacul fara a continua ancheta. Din pacate, cazurile de infidelitati si parasiri de domiciliu nu erau o noutate chiar si la acea vreme. 

Nemultumita, sotia bancherului incepe o ancheta pe cont propriu si aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad il pastrase in buzunarul unei haine. Astfel incepe a doua si ultima ancheta a politiei.

In mod surprinzator, in fata celei de-a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neaga cu vehementa ca l-ar fi cunoscut vreodata pe Milorad. Confruntata cu biletul scris de fostul amant dar si cu propria declaratie scrisa, femeia se prabuseste la pamant, strigand isteric: "Nu sunt o criminala!". Jandarmii se privesc stupefiati - doar nimeni nu i-a inaintat o asemenea acuzatie.

Prima perchezitie a conacului nu a adus nici un rezultat. Nu mai ramanea decat cripta familiei, cea ale carei chei se aflau mereu asupra tinerei doamne. Fara sa se opuna, Vera, ii insoteste pe jandarmi in jos pe scara in spirala, spre interiorul criptei de familie. 

Imaginea ce li s-a infatisat era una de cosmar. Circa 35 de sicrie de zinc, asezate in cerc, incadrau camera luminata doar de cateva lumanari. Numele celor ce au avut onoarea sa-i faca doamnei companie, erau inscrise cu multa eleganta pe etichetele de pe sicrie. In mijlocul camerei se afla un fotoliu si langa el un sfesnic biserices cu o lumanare pe jumatate arsa, precum si o sticla si o cupa de sampanie. In fata oamenilor legii Vera Renczi isi incepea confesiunea. Oprindu-se in dreptul fiecarui sicriu, fara nici un pic de emotii, frumoasa stapana a conacului tinea un monolog sinistru si terifiant. In dreptul celui de-al doisprezecelea sicriu, Vera a izbucnit in plans - era sicriul propriului ei fiu pe care, dupa spusele ei, a fost nevoita sa-l ucida din cauza ca i-a descoperit atrocitatile savarsite.

Metodele si motivele ucigasei erau mereu aceleasi: otravire cu arsenic si banuiala unei presupuse infidelitati. Incapabila sa isi imagineze ca in viata barbatilor ce o inconjurau poate exista si o alta femeie, Vera il otravea lent, seara de seara, pe acel  al carui nume avea sa-l poarte pana la sfarsitul vietii. Sub grija aparenta, femeia ii administra sotului doze mici de arsenic in cina si cupele de vin pe care i le servea la pat. Mai mult, ea recunoaste ca l-a inchis pe Joseph Renczi in sicriu inainte ca acesta sa-si fi dat ultima suflare. 

Proprietari de terenuri, aventuriei, spioni, oameni de afaceri, toti luau drumul criptei din Berkerekul in urma unei puternice doze de arsenic. Lui Milorad, ultimul din lista barbatilor ucisi, i-a fost servita si o doza de stricnina, pentru ca efectul otravii sa fie imediat. Iar discutiile cu fantomele celor ucisi la o cupa de sampanie, devenise un ritual care a durat timp de 15 ani.

In momentul in care a fost condamnata la moarte, frumoasa castelana nu mai realiza ce i se intampla. Dat fiind ca in Yugoslavia din acele vremuri femeile nu puteau fi executate, pedeapsa i-a fost comutata in inchisoare pe viata, unde starea ei s-a agravat. In celula in care era inchisa, Vera se credea inconjurata de barbatii pe care i-a ucis si le vorbea ore intregi cu voce tare - dialoguri de multe ori obscene care au atras deseori violenta celorlalte detinute. Diagnosticata cu schizofrenie, Vera Renczi a fost transferata intr-un ospiciu unde s-a stins din viata in urma unei hemoragii cerebrale. 

"Peripetiile" frumoasei castelane din Berkerekul au ramas in istoria criminalisticii sub numele de "cazul Vaduvii negre".

Aici puteti procura cartea "Vaduva neagra";

Vedeti aici trailerul filmului cu acelasi nume (1987);

Sursa imagine 1; sursa imagine 2; sursa text 3;