Barba Albastra - adevarata cronica a unei povestiri horror (partea a 3-a)

Apasati pe link-urile de mai jos pentru a citi:

 PARTEA ÎNTÂI
 PARTEA A DOUA

Situația politică era, în acel moment, încă în "fierbere". La începutul anului 1430, șeful guvernului englezesc, Bedford, a încercat să formeze o alianta cu duca de Borgogna importiva regelui Charles. Au urmat alți doi ani de războaie și tulburări sociale (în timpul cărora a fost capturată Ioana D'Arc de catre duca de Borgogna și vândută englezilor  pentru 10 mii de lire) care s-au concluzionat prin bătălia din Lagny, în Marna de jos, din apropierea Parisului. Aici, armată franțuzească sub conducerea lui Gilles de Rais, într-un număr de circa 10 mii de soldați, a constrâns oștirile englezești la o luptă în câmp deschis, obtinand o victorie triumfatoare. 

În toamna anului următor, Jean de Craon (bunicul lui Gilles de Rais) s-a îmbolnăvit și a murit. Gilles s-a aflat mereu sub autoritatea ticălosului bunic care, doar spre apusul vieții sale, și-a dat seama de monstrul care crestea în acel nepot în care și-a pus toate speranțele. Printr-un ultim gest patetic, bătrânul a încercat să transmita patrimoniul sau militar fratelui minor al lui Gilles, René, oferindu-i un fel de inducție tardivă. Însă, odată cu moartea bunicului, orice obstacol din față libertății exaltante a lui Gilles de Rais decădea și, totodată, în sufletul lui de adolescent  niciodată maturizat, se deschidea un gol enorm, un vid imens, o prăpastie. 

Un alt eveniment public l-a "strans” și mai mult în cercul privat al obsesiilor sale: căderea lui Tremoille, protectorul sau la curte, cariera politică al căruia a fost întreruptă de către regina Yolande prin cea mai rapidă și eficientă metodă: înjunghierea. Doar din cauza incompetențelor asasinilor sau din cauza obezității ministrului atentatul nu s-a dovedit a fi mortal. Adevărul este că, potrivit spiritului acelei epoci, acesta din urmă a fost convins să se retragă din politică în schimbul vieții sale și a unei sume de patru mii de scuzi de aur. Acum Gilles era cu totul singur, singur cu el însuși și singur cu obsesiile sale. Și, potrivit declaratiilor din timpul procesului, anume în această perioadă a început teribila sa activitate de monstru. 

Primul tânăr care a dispărut a fost Jean Jeudon, ucenicul de doisprezece ani al "strângătorului de păr de animale”* (pellaio în italiană) a lui Machecoul, Guillaume Hilaret. Bunul om nu avea nici un motiv de a suspecta ceva atunci când, în atelierul sau s-a prezentat o persoană sus-pusă, care făcea parte din alaiul lui Gilles de Rais, Gilles de Sillé. Acesta din urmă i-a cerut să-i împrumute băiatul pentru a trimite un mesaj urgent la castel. Tânărul a pornit la drum emoționat și cu speranța de a primi o răsplată pe masura pentru efortul sau. Seară târziu, Guillaume, văzând că băiatul încă nu s-a întors, cu toată umilință impusă de diferențele de rang, a îndrăznit să ceară vești nobilului. Acesta a început să dea răspunsuri neclare care au fost mai târziu repetate de zeci, chiar de sute de ori cu aerele cuvenite  unui "nobil iritat" în fața unui simplu om din popor. "Ce s-a intamlat cu băiatul??? Poate că a fost trimis cu o insarcinare importantă într-o altă localitate. Poate că în drum spre casă a fost răpit de către tâlhari." Sau, "nu s-a auzit oare vorbind despre un tânăr care s-a innecat în rău?” De mai multe ori s-a vorbit și despre un "cavaler scotian misterios" care a luat băiatul cu sine pentru a-l transforma într-un paj. "De ce ar trebui să-și facă griji..? Băiatul urma să se aranjeze bine.” 

Lista atrocităților la care erau supuși tinerii și, ceva mai rar, tinerele este puțin spus teribilă, și apare în actele de proces ce adună toate mărturisirile lui Gilles de Rais și a celor doi servitori fideli, Henriet și Poitou: aceștia, nu doar si-au urmat patronul lor în toate actiunile de cruzime și josnicie, ci și la spânzurătoare.  Dar, dacă acei doi erau doar servitori fideli, persoanele autorizate să fie prezente și, deseori, să participe la ritualurile nocturne infernale, erau mult mai mult decât atât. Curtea €œpestrita a lui șir de Rais nu ignora ceea ce se întâmpla în odăile în care făcliile ardeau până noaptea târziu, însă procesul l-a "afectat” doar pe Gilles de Rais, nelimitat în crimele sale, și pe acei doi servitori mult prea umili pentru a se putea salva. Din motive de conveniență, mulți dintre complici au fost lăsați în libertate. Cu timpul, același act sexual contrariu naturii a devenit plictisitor iar ritualurile nocturne au fost dedicate în special omorului, torturei, unui sadism sălbatic. Când noaptea lua sfârșit, răsărea soarele și Gilles de Rais se întorcea din nou la "problemele lui zilnice": chinurile mistice.  

Printr-o combinație incredibilă, Barbă Albastră, finanța un grup de cântăreți din Capella din Machecoul care organizau concerte extraordinare de muzică sacră. Acei cântăreți erau cu toții tineri gratiosi, gentili și educati.  Si Gilles de Rais nu lipsea niciodată de la slujba bisericească dar, totodată, era foarte interesat de alchimie și evocările diabolice, căzând victimă a doi profitori - a preotului corupt  Blanchet și a unui florentin ticălos și viclean pe nume Francesco Prelati. Acesta din urmă l-a convins pe de Rais că are contacte cu diavolul  Barron, cu ajutorul căruia Gilles spera să găsească o soluție situației sale financiare tot mai dramatice. 

Era anul 1437. Zvonurile referitoare la atrocitățile săvârșite de catre Maresalul Diavolului și "apropiatii lui” au devenit atât de insistente, încât episcopul din Nantes a fost nevoit să trimită anchetatori spre diverse reședințe ale mareșalului pentru a determină cât adevăr se ascunde în povestirile ce par a fi "€œfructul unei minți bolnave”. Bunul prelat a condus inițial acea anchetă într-un mod prea superficial din cauza că el însuși a fost unul dintre cei mai mari profitori la licitațiile pentru vânzarea proprietăților lui de Rais și, se pare că era și debitor de solduri pe care, interesatul, nici măcar nu visa să i le ceară, rătăcit precum era printre fantomele sale. Dar acest început de anchetă a constrâns pe Gilles și fedelii lui la o frenetică activitate de "tainuire" a cadavrelor care nu au fost arse. Nu au fost destul de rapizi: prea multe erau victimele și prea în mare grabă acestea au fost aruncate în cantinele si latrinele castelurilor înainte de a se lua decizia de a le arde în șeminee. 

Au fost găsite primele resturi umane - dovada ca zvonurile erau adevărate și, in data de 14 septembrie 1440, mareșalul Franței Gilles de Rais a fost arestat, potrivit ordinului episcopului Malestroit, și acuzat de crime de competenta autoritătii  ecleziastice: erezie, evocări al demonilor și sodomie. Crima omorului, rămânând în competență autorității civile. Erau însă suficiențe violările legii ecleziastice, pentru a-l da pe inculpat pe mâinile călăului.  

Gilles de Rais a dorit să-și trăiască procesul, ultimul act al unei vieți fără măsură, într-un mod fără masura. Acesta, dintr-un monstru abominabil s-a transformat într-un pocăit luminat de credință. Recunoscându-și crimele, Gilles a început să-i sfătuiască pe părinți să fie vigilenți asupra copiilor lor pentru că aceștia să crească "întru credința lui Dumnezeu" și să nu cedeze în față slăbiciunilor și a viciilor. Doar un singur lucru a cerut cu umilință mareșalul, stând în genunchi: să i se retragă excomunicarea, pentru că el, "in rătăcirea să confuză de la alchimie la evocări diabolice, niciodată nu a pierdut noțiunea faptului că Salvarea este posibilă doar prin Bunul Dumnezeu și Biserica lui" - cerința care i-a fost pe deplin satisfăcută. Mai mult decât atât, atunci când corpul lui a înțepenit în urma spânzurării, acesta a fost pus într-un sicriu și ingrijit de câteva  doamne de rang inalt. După care a fost dus mai întâi în biserica carmelitilor (ordin înființat în Spania în sec XIII) și apoi îngropat în biserica Nôtre Dame des Carmes, la Nantes. 

Și cei doi servitori fideli..? Prea umili: li s-a acordat posibilitatea de a se pocăi dar corpurile lor au fost totusi arse iar cenușa împrăștiată. Trei secole mai târziu  revoluția franceză a stârnit dezordine și la Nantes unde, până și biserica Nôtre Dame de Carmes a fost devastată. Mormintele au fost descoperite și, într-un fel de postumă justiție, resturile lui Barbă Albastră au sfârșit să se amestece cu țărâna și vântul. 

Și castelele mândre pentru care bătrânul Jean de Craon a luptat atât de mult cu toate mijloacele sale, fie ca erau legale sau ilegale? Acestea au suferit daune ireparabile în timpul luptelor feudale însă, până în ziua de astăzi în câmpurile din regiune, pot fi văzute ruine abandonate și cioturi negre de turnuri ciopârțite. 

Un secol în urmă, printre acele ruine dezolante biograful lui Gilles de Rais, abatele Brossard, încă mai găsea resturi de oase omenești. 

Va urma.  

Apasati aici pentru mai multe informatii despre proces.
Sursa foto 1 si foto 2; foto 3.