Istoria tobelor - o poveste ritmată

Care a fost cel mai vechi instrument muzical construit de om? E o întrebare la care e greu de răspuns, pentru că ar trebui să hotărâm mai întâi ce înseamnă instrumentul muzical. A lovi două bucăţi de lemn - simple porţiuni dintr-o ramură – pentru a produce sunete ritmice, ar însemna a cânta la un instrument? La urma urmelor, de ce nu? Oricum, specialiştii sunt de acord că instrumentele muzicale cele mai vechi ar fi fost din categoria celor cu percuţie – la care sunetul este produs prin lovire – iar printre acestea s-au numărat cu siguranţă tobele.

Cine crede că o clasificare a instrumentelor muzicale e treabă uşoară, acela n-a încercat niciodată să le clasifice. Că e foarte dificil, o arată numeroasele sisteme de clasificare propuse până în prezent, care încearcă să acopere enorma varietate a acestor obiecte, atât de larg prezente - geografic şi temporal - în viaţa omenirii. Uriaşa lor diversitate este un obstacol şi, în acelaşi timp, o provocare, devenită şi mai complexă în epoca modernă, când progresele tehnologiei au permis inventarea unor instrumente pe care muzicienii din urmă cu două secole nici nu şi le-ar fi putut imagina măcar.

Dar, chiar şi fără fantasticele maşinării muzicale bazate pe electricitate şi unde fel de fel, născocite în ultimele 10 decenii, istoria de mii de ani a muzicii e deja plină de mii de tipuri de instrumente, poate mult mai simple în ceea ce priveşte principiul constructiv, dar nu mai puţin complexe, în ansamblu, în ceea ce priveşte varietatea soluţiilor constructive. Iar dintre cele mai vechi şi mai răspândite - în zeci de variante - tobele par să fie cele mai prezente, însoţind aventura omului, în timp şi spaţiu, la sărbătoare şi la război deopotrivă, cu sunetul lor pătrunzător.

Ce este o tobă? Păi, detaliind puţin definiţia, este un instrument muzical (cu percuţie, cum am zis) din grupul aşa-numitelor membranofone, care formează una dintre cele patru categorii de bază din sistemul de clasificare Hornbostel-Sachs, publicat în 1914 şi care este, la ora actuală, sistemul cel mai larg utilizat de specialiştii în domeniu (organologi, aşa se cheamă cei care studiază instrumentele muzicale).

Membranofonele sunt acele instrumente muzicale în cazul cărora sunetul este produs prin vibraţia unei membrane întinse - o definiţie seacă, dar ce să-i facem, asta înseamnă rigoare ştiinţifică în materie de clasificări şi definiţii, chiar şi când e vorba despre muzică.
Aproape toate instrumentele incluse în această categorie sunt tobe, existând foarte puţine excepţii. Toba este instrumentul membranofon prin excelenţă...

Design-ul de bază al tobelor a rămas practic neschimbat de mii de ani. În ciuda variaţiilor de formă şi cu toate schimbările aduse de utilizarea unor materiale moderne în locul celor tradiţionale, toba a rămas, în liniile ei esenţiale, ceea ce era şi acum 100 de ani sau 1000 de ani: o membrană întinsă peste o carcasă, cu rol de cutie de rezonanţă - chestie uşor de înţeles chiar şi pentru copiii care îşi fac primele tobe din folii de celofan întinse peste gura unui ghiveci şi strânse bine cu sfoară.

Sistemul de clasificare invocat mai sus face diferenţa între tobele lovite (cu mâna goală sau cu unelte speciale - beţe şi ciocănele anume fabricate), tobe cu fricţiune la care sunetul este produs prin frecarea membranei tobei cu degetele sau cu un obiect, şi tobe la care sunetul este produs prin acţiunea asupra unei tije sau corzi ataşate de membrană, vibraţiile corzii se transmit membranei, care produce, vibrând la rândul ei, un sunet specific. Un exemplu de instrument de acest ultim tip este buhaiul nostru, un vechi instrument muzical folosit în mod tradiţional la sărbătorile de iarnă, pentru a acompania "urăturile" de Anul Nou (iată mai jos şi un material video, ca să vedeţi cum se "cântă" la el şi să auziţi cum sună).

Dar, pentru cei mai mulţi dintre noi, tobă înseamnă instrumentele din prima categorie - tobe lovite - al căror sunet ritmat este asociat, de milenii, cu nenumărate activităţi şi întâmplări din viaţa oamenilor de pe toate continentele şi din toate vremurile, de la ceremonii religioase la marşuri militare, de la dansuri primitive la concerte rock. Şi, cum ar fi cu neputinţă să scriem totul despre tobe într-un singur articol, iată câteva "porţii" de informaţii despre aceste vechi instrumente muzicale, legate de mult mai multe aspecte din viaţa noastră decât cel artistic.

• Tobele au apărut cu milenii în urmă. Pe pereţii unor peşteri din America de Sud au fost descoperite urme ce indică folosirea tobelor în multe aspecte ale vieţii cotidiene, iar săpând în situri arheologice aflate pe teritoriul anticei Mesopotamii, oamenii de ştiinţă au găsit mici tobe cilindrice cu vechimea de aproximativ 5000 de ani.
• Deşi instrumente muzicale prin excelenţă, tobele au îndeplinit, uneori, şi alte funcţii, legate de comunicare, printre care transmiterea de mesaje este una dintre cele mai interesante din punct de vedere antropologic. Limbajul tobelor a fost auzit şi menţionat de europeni, pentru prima oară, în secolul al XVIII-lea, când exploratorii Africii au aflşat despre felul în care triburi indigene din junglă comunicau la mari distanţe cu ajutorul tobelor. Era un întreg limbaj, bogat şi sofisticat, compus din anumite tipare repetitive şi asocieri specifice de sunete, prin care puteau fi transmise, cu mare uşurinţă şi fără efortul deplasării prin junglă, mesaje surprinzător de complexe şi detaliate.
• Un alt rol non-muzical al tobelor a fost cel atribuit lor în domeniul militar. Sunetul lor pătrunzător îi mobiliza pe ostaşi, îndemnându-i la atac, un efect utilizat încă din Antichitate, aşa cum arată o scriere chineză ce relatează despre o bătălie ce a avut loc în anul 684 î.e.n. În poemul medieval care istoriseşte isprăvile viteazului Cid Campeador ((1043 -1099), eroul Reconquistei (lupta de câteva secole dusă de spanioli pentru recucerirea teritoriilor ocupate de mauri în Peninsula Iberică), se menţionează folosirea de către soldaţii mauri a tobelor, al căror sunet cutremura pământul, îngrozindu-i pe adversari.
• 
  
• Cititi mai multe aici
•