vineri, 21 septembrie 2012

TMT - teoria care explică în întregime comportamentul uman - III

Cele patru căi spre nemurire

Sistemele culturale, religioase sau filozofice ce promit nemurirea au existat şi există în toate civilizaţiile de pe Terra, piramidele din Egipt şi zgârie-norii din zilele noastre fiind manifestări ale acestor sisteme. Fiecare dintre noi aderă la cel puţin un astfel de sistem, la un set de credinţe ce ne motivează şi ne promite că viaţa nu se va încheia. Credinţele pot lua nenumărate forme: unele persoane merg la biserică, moschee sau sinagogă, aderând la crezurile respective în speranţa că sufletul va continuă să trăiască pe un alt tărâm; altele aleg să respecte o dietă ideală şi un stil de viaţă sănătos pentru a ţine moartea cât mai departe. De asemenea, foarte mulţi oameni îşi încurajează şi îşi susţin copiii în speranţa că o parte din ei va continua, astfel, să trăiască.

Filozoful britanic Stephen Cave a studiat numeroase metode prin care oamenii îşi pot imagina că vor trăi veşnic, descoperind că toate acestea se încadrează în patru categorii.
Prima este cea mai simplă, izvorând din instinctele noastre: rămânerea în viaţă. Visul de a rămâne în viaţă pentru totdeauna poate părea nerealist, însă se manifestă în aproape fiecare cultură de pe Terra. Dacă acum câteva secole oamenii căutau elixirul tinereţii fără bătrâneţe, astăzi cercetători precum Aubrey de Greyîncearcă să înţeleagă mecanismele ce duc la îmbătrânirea corpului uman, pentru a le putea opri.
Cea de-a doua credinţă în nemurire este credinţa în înviere. Aceasta a jucat un rol esenţial în propagarea celor trei religii abrahamice - creştinismul, islamismul şi iudaismul - ce promit credincioşilor că vor trăi din nou în propriul corp. Ea există şi sub forme moderne, unele persoane optând pentru criogenie în speranţa că progresul medicinei va permite cândva readucerea lor la viaţă.
La începuturile creştinismului, apostolii credeau că învierea credincioşilor urmează să aibă loc într-un timp foarte scurt. Scrierile apostolului Pavel afirmă că Iisus a învins moartea pentru el şi pentru noi toţi, ca fiecare dintre noi să învie după moarte pentru a trăi viaţa de apoi în paradis. Din scrierile apostolului Pavel reiese faptul că acesta se aştepta ca învierea credincioşilor să aibă loc în timpul vieţii sale sau la puţin timp după. Acest lucru nu s-a petrecut, însă.
Creştinismul a rezolvat această problemă mulţumită grecilor care s-au convertit la această credinţă şi care au adus cu ei o nouă idee: cea a sufletului etern (dogma creştină afirma iniţial că oamenii vor ajunge în rai sau iad cu corpul, abia ulterior fiind atribuit acest parcurs doar sufletului). Această idee, a sufletului, este cea de-a treia formă a nemuririi identificată de Stephen Cave în cartea „Immortality”.
Astăzi, când neuroştiinţele au arătat că existenţa sufletului este implauzibilă, cea mai tangibilă formă de nemurire rămâne cea de-a patra - „moştenirea” („legacy”). Aceasta poate lua diferite forme, de la moştenirea biologică (prin copiii ce ne poartă genele) până la cea culturală, noi continuând să trăim prin faima şi operele noastre. Cu toate acestea, statisticile arată că durează, în medie, 70 de ani până când cei mai mulţi dintre noi sunt uitaţi definitiv (spre exemplu, probabil că nu mai cunoaşteţi numele străstrăbunicilor dumneavoastră).
De aceea, Cave concluzionează că „toate cele patru structuri narative ale nemuririi sunt iluzii. Niciuna dintre acestea nu ne va permite să trăim pentru totdeauna”. Filozoful susţine că, presupunând că ar fi posibil să trăim pentru totdeauna, acest lucru nu ar fi dezirabil, pentru că potenţialul unui viitor infinit ar răpi voinţa din spatele oricărui act, paralizându-ne la fel ca frica de moarte.
Pentru a învinge frica de moarte, Cave ne recomandă să adoptăm trei virtuţi: empatia, direcţionarea atenţiei spre prezent şi recunoştinţa. Empatia reduce frica noastră de moarte prin concentrarea atenţiei asupra altor persoane, atenţia ne încurajează să ne bucurăm de prezent, iar recunoştinţa ne face să conştientizăm cât de norocoşi suntem că trăim. Aşadar, indiferent de mecanismele prin care fiecare dintre noi îşi gestionează teama de moarte, avem opţiunea celei de-a cincea metode, una care ne poate ajuta să ducem o viaţă mai fericită. Alegerea ne aparţine.
Sursa: descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu