vineri, 19 octombrie 2012

Chinezii au clonat o oaie modificată genetic pentru a produce carne sănătoasă

Carnea acestor oi conţine un tip de grăsimi “bune” ce se găsesc în stare naturală în alune, seminţe, peşte şi verdeţuri şi care ajută la reducerea riscului de apariţie a atacului cerebral şi a bolilor cardiovasculare.

Animalul - botezat Peng Peng - s-a născut pe 26 martie 2012 într-un laborator din China şi a cântărit 5,74 kilograme. Acum, oamenii de ştiinţă, de la Institutul de Genomică din Beijing au declarat că animalul se dezvoltă normal, la fel ca orice altă oaie. Gena care i-a fost introdusă este legată de producerea acizilor graşi polinesaturaţi şi a fost plasată într-o celulă prelevată din urechea unei oi Merinos. Ulterior celula a fost introdusă într-un ovul nefertilizat şi implantată în uterul unei alte oi, care avea rolul de mamă-surogat.
"Originar, gena provine de la viermii din specia Caenorhabditis elegans, căci în studii anterioare s-a dovedit că aceasta creşte nivelul de acizi graşi nesaturaţi, proces benefic pentru sănătatea umană", a explicat cercetătorul Du Yutao.
În ultimii ani, China, o ţară în care trăieşte 22% din populaţia lumii, dar care deţine doar 7% din pământul arabil al planetei, s-a implicat în crearea de proiecte menite să crească producţia de cereale şi carne.
Cu toate acestea, există temeri legate de siguranţa alimentelor modificate genetic, motiv pentru care va mai dura ani buni până când carnea modificată genetic va putea fi comercializată.
Sursa: Reuters (descopera.ro)

Un comentariu: